ÎNSCRIERI
|
|
NOTĂ :
În conformitate cu Ordinul Ministerului Educației 4018 / 15 martie 2024 de aprobare a Metodologiei Cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, anexa 2, perioada de înscriere a fost cuprinsă între 27 mai și 14 iunie 2024.
Deoarece în această perioadă toate locurile disponibile au fost ocupate, în acest moment nu există locuri libere pentru a putea fi admiși copii noi.
Toate solicitările depuse, rămân în evidența creșei și în ipoteza eliberării unui loc, părinții copiilor care au depus solicitări de înscriere, sunt contactați în ordinea descrescătoare a vârstei copilului, ordine stabilită la înscriere.
Următoarea perioadă de înscrieri, pentru anul școlar 2025 – 2026, va fi stabilită prin Ordin al Ministerului Educației și va fi comunicată prin afișare pe site-ul creșei imediat ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
PROCEDURĂ DE REÎNSCRIERE / Î NSCRIERE A COPIILOR LA CREȘA
ÎN ANUL ȘCOLAR 2024-2025
CALENDAR REÎNSCRIERI:
Etapa reînscrieri | sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent la una din adresele menționate și care nu împlinesc vârsta de 3 ani până la 31 august 2024, inclusiv | 20-24 mai 2024 |
tipizatul pentru reînscriere va fi distribuit părinților de către fiecare unitate în parte și va fi depus în etapa de reînscriere la sediul unității unde a frecventat în anul precedent | ||
afișarea numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscriere | 24 mai 2024, ora 14:00 |
Înscrierea copiilor la creșă, pentru anul școlar 2024 - 2025, va avea loc în perioada 27 mai - 14 iunie 2024.
Capacitatea sediilor creșei situate în: aleea Covasna nr. 8A; aleea Reșița D nr. 9; și strada Nițu Vasile 50 – 54, este conform planului de școlarizare de 320 locuri.
În urma procesului de reînscriere pentru anul școlar 2024- 2025, vă informăm că au rămas disponibile un număr de 212 locuri pentru înscrierea în acest nou an școlar.
Pe sedii situația este următoarea:
- Aleea Reșița D nr.9 - 54 locuri
- Aleea Covasna nr. 8 A - 113 locuri
- Strada Nițu Vasile 50 – 54 - 45 locuri
CALENDAR ÎNSCRIERI:
Etapă I din cadrul procesului de înscrieri | Copiii sunt înscriși în această etapă pe baza dosarelor depuse online pentru creșă, de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri | 27 mai – 14 iunie 2024, ora 10:00 |
| Selectarea dosarelor în funcție de criteriile generale de departajare, respectiv a criteriilor specifice Afișarea rezultatului | 14 iunie 2024, ora 14:00 |
| Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2024 – 2025 la creșă | 9 septembrie 2024, ora 16:00 |
PROCEDURA DE ÎNSCRIERE LA CREȘĂ
1. Crearea unui cont sau autentificarea in platforma online, se poate face accesând următorul link.
NOTA: înainte de a accesa link-ul, vă recomandăm să consultați manualul de utilizare al aplicației vizionând următorul tutorial video.
- La completarea cererii se va putea opta numai pentru un singur punct de lucru al creșei;
- Pentru un copil se depune o singură cerere de înscriere;
- Se va depune câte un dosar pentru fiecare copil, chiar și în cazul fraților;
- Documentele încărcate în aplicație vor fi acceptate exclusiv în format PDF, iar dimensiunea fișierului să nu depășească 5MB. Acestea vor fi încărcate distinct, în fiecare câmp corespondent;
- Depunerea cererilor de înscriere, se va putea face strict in perioada 27 mai 2024, ora 00:00 - 14 iunie 2024 ora 10:00.
- În platforma informatică, se va selecta "Cerere înscriere copil în creșă", ca și tip de solicitare/cerere;
- Dosarul depus prin platforma generează, în mod direct, număr de înregistrare în aplicația e-Confirmare utilizată de unitate;
- În cazul în care dosarul este incomplet, va fi solicitată completarea acestuia;
- Completarea dosarului trebuie făcută în termenul prevăzut pentru înscriere;
- Solicitarea pentru completare va fi făcută prin platforma e-Confirmare;
- După încheierea perioadei de înscriere se ordonează dosarele complete în ordinea descrescătoare a vârstei copiilor și se aplică criteriile generale.
I. DOCUMENTE NECESARE CE VOR ÎNSOȚI CEREREA DE ÎNSCRIERE A COPILULUI LA
CREȘĂ
· Cerere de înscriere;
· Copia certificatului de naștere al copilului;
· Copiile actelor de identitate ale părinților / reprezentantului legal;
· Adeverință de salariat pentru fiecare părinte în parte / reprezentantul legal /dovada existenței unei activități de tip PFA/S.R.L. eliberată de ANAF, fiind asimilată cu cea a părinților/ reprezentanților legali care lucrează;
· Adeverință de reîntoarcere la serviciu, în termen de 30 de zile de la începutul anului școlar sau că părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului (unde este cazul);
· Adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil, pentru tipul de program prelungit (unde este cazul);
· Adeverință frecventare formă de învățământ la zi (unde este cazul);
· Hotărâre judecătorească definitivă / dispoziție pentru stabilirea tutelei / curatelei / oricărei forme de protecție socială, conform legii nr. 272/2004, (unde este cazul);
· Dovada existenței familiei monoparentale: acte din care să rezulte că este necăsătorit/ă / hotărâre judecătorească definitivă / convenție notarială pentru: divorț, autoritate părintească, hotărâre judecătorească definitivă prin care soțul/soția este declarat/ă dispărut/dispărută; soțul/soția este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor; certificat deces părinte, etc, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, (unde este cazul);
· Decizie pensionare (unde este cazul);
· Certificat handicap (unde este cazul);
· Adeverință eliberată de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă prin care se atestă că părintele șomer este în căutarea unui loc de muncă (unde este cazul);
· Certificat naștere și/sau adeverință frecventare unitate de învățământ pentru un alt copil aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și/sau un alt copil înmatriculat în unitatea de învățământ respectivă în anul școlar pentru care se face înscrierea. (unde este cazul);
II. CRITERII GENERALE DE DEPARTAJARE
a) copilul are vârsta de 2 ani împliniți până la sfârșitul anului calendaristic în curs;
b) domiciliul unuia dintre părinți / al reprezentantului legal este situat pe raza sectorului 4 unde părintele/reprezentantul legal depune cererea de înscriere;
c) ambii părinți ai copilului/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează / părintele prezintă adeverință de reîntoarcere la serviciu, în termen de 30 de zile de la începutul anului școlar sau părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului; situațiile în care părintele/reprezentantul legal face dovadă existenței unei activități de tip PFA/S.R.L. activitate care se asimilează cu cea a părinților / reprezentanților legali care lucrează;
d) cel puțin unul dintre părinți / reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi;
e) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală);
g) cel puțin unul dintre părinți/părintele unic/reprezentantul legal al copilului se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la agenția pentru ocuparea forței de muncă;
h) părintele/reprezentantul legal al copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și/sau un alt copil înmatriculat în unitatea de învățământ respectivă în anul școlar pentru care se face înscrierea.
Notă:
Toate documentele necesare înscrierii copilului la creșă se vor depune doar în perioada de înscriere (27.05.2024 ora 00.00 – 14.06.2024 ora 10.00). Ulterior datei de 14.06.2024, dosarul incomplet va fi declarat respins.
De asemenea, sunt declarate respinse cererile de înscriere care:
- Sunt incomplete în aplicația de înscriere online, chiar și după solicitarea de completare, nu mai târziu de 14.06.2024, ora 10.00;
- Nu întrunesc criteriul de admitere privind domiciliul (părinții/reprezentanții legali nu au domiciliu în Sectorul 4 sau nu dețin o viză de reședință valabilă la momentul înscrierii);
- Documentele atașate sunt eronate (sunt încărcate fișiere goale sau cu un alt conținut față de cel justificativ);
- Depășesc limita de vârstă a antepreșcolarului (3 ani) la începutul anului școlar;
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente:
a) adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic; adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ;
b) avizul epidemiologic și dovada de vaccinare, întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat(ă) de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.
MODALITATEA DE SELECȚIE A DOSARELOR
În cazul în care numărul cererilor-tip de înscriere primite de la părinții/reprezentanții legali ai copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere, comisia de înscriere din creșă va selecta copiii în ordinea descrescătoare vârstei și aplică criteriile generale de departajare.
Numărul locurilor libere este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate creșei, prin planul de școlarizare și numărul de copii care au ocupat locuri în etapa de reînscrieri.
În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile menționate în prezenta, apoi copiii care îndeplinesc patru sau trei dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc două sau doar unul dintre criteriile menționate .
Creșa va respecta prevederile legale pentru înscrierea copiilor pe criterii nediscriminatorii referitoare la: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, statut socioeconomic, convingeri, gen, dizabilitate ori apartenența la alte categorii sociale.
Afișarea rezultatelor
Listele cuprinzând rezultatele sesiunii de înscriere, NU vor conține datele de identificare ale copiilor.
Identificarea cererilor se va face pe baza numerelor de înregistrare generate de aplicația online, utilizate în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 679/2016. Numerele de înregistrare generate vor fi afișate și transmise pe adresa de e-mail a părintelui/reprezentantului legal, odată cu confirmarea înregistrării cererii de înscriere.
ÎNSCRIEREA COPIILOR LA CREȘA DGEȚICA
ÎN ANUL ȘCOLAR 2023-2024
Informații esențiale :
Înscrierea copiilor la creșa Degețica, în anul școlar 2023 - 2024, va avea loc în perioada 15 -30 iunie 2023, pentru cele doua sedii ale acesteia situate în: aleea Reșița D nr.9 și aleea Covasna nr, 8A.
Capacitatea totala a creșei, conform planului de școlarizare, este de 320 locuri, respectiv zece grupe în sediul din aleea Reșița și șase grupe în sediul din aleea Covasna.
În urma finalizării procesului de reînscriere, sunt disponibile un număr de 209 locuri.
Calendar înscrieri:
Etapa I din cadrul procesului de înscriere | Copiii sunt înscriși în această etapă pe baza dosarelor depuse online pentru creșa Degețica, de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri. | 15 – 30 iunie 2023, ora 10,00 |
| Selectarea dosarelor în funcție de criteriile generale de departajare, respectiv a criteriilor specifice; Afișarea rezultatului. | 30 iunie 2023, ora 14,00 |
| Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2023 – 2024 la creșa Degețica | 8 septembrie 2023, ora 16 |
PROCEDURA DE ÎNSCRIERE ÎN CREȘA DEGEȚICA
1. Cererea de înscriere, împreună cu documentele necesare dosarului de înscriere se vor depune exclusiv prin aplicația informatică GHIȘEUL ONLINE.
Notă:
1.1. Înainte de a accesa aplicația GHIȘEUL ONLINE, vă recomandăm să consultați manualul de utilizare al aplicației.
1.2. Din aplicația GHIȘEUL ONLINE, se va selecta una din cele doua locații ale creșei la care se dorește înscrierea copilului.
1.3. Cererea de înscriere se depune numai la unitatea care se dorește înscrierea.
1.4. Se va depune câte un dosar pentru fiecare copil, în cazul fraților.
1.5. Documentele încărcate în aplicație vor fi acceptate exclusiv în format PDF, iar dimensiunea fișierului să nu depășească 5MB. Acestea vor fi încărcate distinct, în fiecare câmp corespondent.
2. Aplicația informatică GHIȘEUL ONLINE va fi disponibilă pentru depunerea cererilor de înscriere, începând cu data de 15 iunie 2023, ora 00:00.
2.1. Se va selecta "Cerere înscriere copil în creșă", ca și tip de solicitare/cerere!
3. Dosarul depus prin platforma Ghișeul Online generează, în mod direct, număr de înregistrare în aplicația e-Confirmare utilizată de creșă.
4. Comisia de înscriere imprimă în format letric fiecare dosar în parte, îl verifică și îl înregistrează cu numărul aferent din aplicația e-Confirmare.
5. În cazul în care dosarul este incomplet, va fi solicitată completarea acestuia.
5.1. Completarea dosarului trebuie făcută în termenul prevăzut pentru înscriere.
5.2. Solicitarea pentru completare va fi făcută prin platforma e-Confirmare.
6. După încheierea perioadei de înscriere se ordonează dosarele complete în ordinea descrescătoare a vârstei copiilor si se aplica criteriile generale.
ACTE NECESARE CE VOR ÎNSOȚI CEREREA DE ÎNSCRIERE A COPILULUI ÎN CREȘA DEGEȚICA
- cerere - tip de înscriere;
- copia certificatului de naștere al copilului;
- copie de pe actele de identitate ale părinților / reprezentantului legal;
- adeverință de salariat pentru fiecare părinte în parte / reprezentant legal / dovada existenței unei activități de tip PFA / SRL eliberata de ANAF, fiind asimilată cu cea a părinților / reprezentanților legali care lucrează;
- adeverință de reîntoarcere la serviciu, în termen de 30 de zile de la începutul anului școlar sau că părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului (unde este cazul);
- adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil, pentru tipul de program prelungit (unde este cazul);
- adeverință frecventare a unei forme de învățământ la zi (dacă este cazul);
- hotărâre judecătorească definitivă / dispoziție pentru stabilirea tutelei/curatelei/ oricărei forme de protecție socială, conform legii 272/2004 (dacă este cazul);
- dovadă situație familie monoparentală: acte din care să rezulte că părintele este necăsătorit/ă/ hotărâre judecătorească definitivă/convenție notarială pentru: divorț, autoritate părintească, hotărâre judecătorească definitivă prin care soțul/soția este declarat/ă dispărut/ă; soțul/soția arestat/ă preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor; certificat deces părinte, etc, conform legii 277/2010 (dacă este cazul);
- decizie pensionare (dacă este cazul);
- certificat handicap (dacă este cazul);
- adeverință APOFM prin care se atesta ca părintele șomer este în căutarea unui loc de muncă (dacă este cazul);
- certificat de naștere și / sau adeverință frecventare unitate de învățământ pentru un alt copil aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și/sau un alt copil înmatriculat în unitatea de învățământ respectivă în anul școlar pentru care se face înscrierea (dacă este cazul).
I. CRITERII GENERALE DE DEPARTAJARE
a) copilul are vârsta de 2 ani împliniți până la sfârșitul anului calendaristic în curs;
b) domiciliul copilului al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat pe raza sectorului 4 unde părintele/reprezentantul legal depune cererea de înscriere;
c) ambii părinți ai copilului / părintele unic / reprezentantul legal ai/al copilului lucrează; părintele prezintă adeverință de reîntoarcere la serviciu, în termen de 30 de zile de la începutul anului școlar sau părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului; situațiile în care părintele/reprezentantul legal face dovada existenței unei activități de tip PFA/S.R.L. se asimilează cu cea a părinților / reprezentanților legali care lucrează;
d) cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi;
e) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală);
g) cel puțin unul dintre părinți/părintele unic/reprezentantul legal al copilului se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la agenția pentru ocuparea forței de muncă;
h) părintele/reprezentantul legal al copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și/sau un alt copil înmatriculat în unitatea de învățământ respectivă în anul școlar pentru care se face înscrierea.
Notă:
Toate documentele necesare înscrierii copilului la creșă se vor depune doar în perioada de înscriere (15.06.2023 ora 00.00 – 30.06.2023). Ulterior datei de 30.06.2023, dosarul incomplet va fi declarat respins.
De asemenea, sunt declarate respinse cererile de înscriere care:
- Sunt incomplete în aplicația de înscriere online, chiar si după solicitarea de completare, nu mai târziu de 30.06.2023;
- Nu întrunesc criteriul de admitere privind domiciliul (părinții/reprezentanții legali nu au domiciliu în sectorul 4 sau nu dețin o viză de reședință valabilă la momentul înscrierii);
- Documentele atașate sunt eronate (sunt încărcate fișiere goale sau cu un alt conținut față de cel justificativ);
- Depășesc limita de vârstă a antepreşcolarului (3 ani) la începutul anului școlar;
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente:
a) adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic; adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învățământ;
b) avizul epidemiologic si dovada de vaccinare, întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat(ă) de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.
MODALITATEA DE SELECȚIE A DOSARELOR
În cazul în care numărul cererilor-tip de înscriere primite de la părinții/reprezentanții legali ai copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere, comisia de înscriere din Creșa Degețica va selecta copiii în ordinea descrescătoare a vârstei și aplică criteriile generale de departajare.
Numărul locurilor libere este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate Creșei Degețica, prin planul de școlarizare și numărul de copii care au ocupat locuri în etapa de reînscrieri.
În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile menționate în prezenta, apoi copiii care îndeplinesc patru sau trei dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc două sau doar unul dintre criteriile menționate .
Creșa Degețica va respecta prevederile legale pentru înscrierea copiilor pe criterii nediscriminatorii referitoare la: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, statut socioeconomic, convingeri, gen, dizabilitate ori apartenența la alte categorii sociale.
Afișarea rezultatelor
Listele cuprinzând rezultatele sesiunii de înscriere NU vor conține datele de identificare ale copiilor. Identificarea cererilor se va face pe baza numerelor de înregistrare generate de aplicația online, utilizate în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 679/2016.
Numerele de înregistrare generate vor fi afișate și transmise pe adresa de e-mail a părintelui/reprezentantului legal, odată cu confirmarea înregistrării cererii de înscriere.
ÎNSCRIERE LA CREȘĂ - 2022-2023
Stimați cetățeni ai Sectorului 4,
vă aducem la cunoștință modalitatea de înscriere a copiilor la sistemul de învățământ antepreșcolar (creșă), pentru anul școlar 2022-2023.
Locurile disponibile, în urma procesului de reînscriere sunt: 200 de locuri.
Calendar înscrieri:
30 mai - 19 iunie 2022 | Depunere cereri de înscriere | |
20 iunie - 08 iulie 2022 | Analiza cererilor de înscriere | |
11 iulie 2022 | Afișare rezultate preliminare | |
12 - 17 iulie 2022 | Depunere contestații | |
18 - 22 iulie 2022 | Analiză contestații | |
25 - 29 iulie | Răspuns contestații | |
01 august 2022 | Rezultate finale |
Modalitatea de înscriere în creșă:
Cererea de înscriere împreună cu documentele doveditoare se vor depune exclusiv prin aplicația GHIȘEUL ONLINE.
Notă:
Înainte de a accesa aplicația GHIȘEUL ONLINE, vă recomandăm să consultați manualul de utilizare al aplicației.
Din aplicația GHIȘEUL ONLINE, se va selecta creșa la care se dorește înscrierea copilului. Cererea de înscriere se va depune doar pentru o singură unitate de învațământ antepreșcolar (creșă).
Se va depune câte un dosar pentru fiecare copil, în cazul fraților.
Documentele încărcate în aplicație vor fi acceptate exclusiv în format PDF, iar dimensiunea fișierului să nu depășească 5MB. Acestea vor fi încărcate distinct, în fiecare câmp corespondent.
Aplicația informatică GHIȘEUL ONLINE va fi disponibilă pentru depunerea cererilor de înscriere, începând cu data de 30 mai 2022, ora 00:00.
Se va selecta "Cerere înscriere copil în creșă", ca și tip de solicitare/cerere!
Cerearea de înscriere la creșă va fi obligatoriu însoțită de următoarele documente:
- Copie după certificatul de naștere al copilului;
- Copie după cărțile de identitate ale părinților / reprezentantului legal;
- Adeverințe de angajati ale ambilor părinți / reprezentantului legal ;
(Notă: nu este necesar ca adeverința de angajat să menționeze salariul)
- Decizia de suspendare a contractului de muncă, dacă unul dintre părinți se află în concediu de creștere și îngrijire copil;
- Adeverință de la unitatea de învățământ - cursuri de zi dacă unul din părinți urmează cursurile acesteia;
- Copie a hotărârii de divorț / încredințare a copilului (hotărâre / sentință civilă de plasament, încredințare în vederea adopției / tutela, delegare a drepturilor părintești, etc);
- Pentru cazurile sociale se anexează recomandarea specialiștilor din cadrul D.G.A.S.P.C. sector 4 și planul de servicii întocmit în acest sens;
- Pentru fiecare copil se va depune o cerere și un dosar nominal, chiar și în situația fraților.
Criterii generale de departajare în vederea ierarhizării solicitărilor de înscriere:
1. Copil orfan de ambii părinți;
(se depun acte doveditoare din care să rezulte situația copilului care provine de la un centru de plasament/ casa de tip familial/ plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți)
2. Copil orfan de unul din părinți;
(se depun acte doveditoare)
3. Frați sau surori care frecventează creșa;
(se depune adeverință de la creșă)
4. Copil cu încadrare în grad de handicap;
(se anexează document medical eliberat de medicul specialist / certificat de orientare școlară și profesională / certificat de încadrare în grad de handicap a copilului)
Rezultate
Contestațiile se pot depune la adresa de e-mail: contact@cresadegetica.ro